S C O B I N T I

Din punct de vedere fizico-geografic, teritoriul comunei Scobinti este aşezat în două mari unităţi geomorfologice şi anume: Podişul Sucevei şi Câmpia Moldovei – separate printr-o zonă de contact (coasta de tranziţie).
Teritoriul comunei Scobinti se află la cca 73 km NV de municipiul Iaşi cu care comunică cu DN 28 Iaşi – Tg.Frumos şi DN 28 B Tg.Frumos – Scobinti – Hârlău .
Comuna Scobinti are în componenţă următoarele sate situate în partea central – vestica a teritoriului:
- Scobinti – centrul comunal;
- Badeni;
- Fetesti;
- Zagavia;
- Sticlaria.
Teritoriul studiat se învecinează cu următoarele teritorii comunale:
- la N: comuna si orasul Hirlau;
- la NE: comuna Prajeni jud. Botosani;
- la E: comuna Plugari;
- la SE: comuna Coarnele Capri;
- la S cimuna Ceplenita;
- la V comuna Siretel..

CONDIŢIILE FIZICO-GEOGRAFICE

RELIEFUL

Din punct de vedere geomorfologic, teritoriul Scobinţi se găseşte situat pe întinsul a două unităţi fizico-geografice bine distincte şi anume:
• Dealul Mare al Hârlăului cu coasta de tranziţie (o subunitate a Podişului Sucevei de extremă estică) în care este inclusă partea de vest a teritoriului.
• Câmpia Moldovei, în care este inclusă partea de est a teritoriului.
Între aceste unităţi, se află o zonă depresionară de contact Hârlău – Hodora, care se suprapune văii Bahluiului.

Relieful structural

Relieful structural este condiţionat de structura sarmaţianului de platformă şi are formă de platouri structurale, cum este platforma structurală Sângeap, la nord de satul Sticlăria, cu o altitudine în jur de 470 m.
Interfluviile cu reliefuri structurale, corespund unor zone alcătuite din strate de gresii calcaroase şi calcare oolitice mai rezistente la eroziune.
Marginile platourilor structurale sunt abrupte, sub formă de cornişe, cum se vede la dealul Sîngeap, în partea de vest de unde se scoate momentan piatră.

Relieful sculptural

Dealurile şi colinele sculpturale de pe partea dreaptă a Bahluiului ca de pildă Dealul lui Vodă, Dealul Kamnitza, Dealul Bisericii apar sub forma unor măguri izolate fără platouri interfluviale şi alungite colinar, constituind nişte martori de eroziune.
Dealurile şi colinele sculpturale de pe partea stângă a Bahluiului ca de pildă dealurile: Bădeni, Cireşului, Vişinului, Grădiştea, Budăi, Boului, Pietroşica, Ciobanului, etc., apar sub formă alungită conform înclinării stratelor cu altitudini descrescânde, de la nord la sud şi segmentate de o reţea de văi diferite la origine.

Regiunea de coastă a Scobinţului are pante medii între 5 – 10o 5 – 15o. Sunt şi unele zone cu pante între 15 – 20o cum sunt zonele de cornişă ale dealurilor Sângeap, Bisericii şi unii versanţi ai Dealului lui Vodă şi Dealului Kamnitza.
Dintre procesele geomorfologice cele mai active care contribuie la sculptarea lor sunt alunecările de teren, eroziunea de adâncime, eroziunea de suprafaţă.
Versantul drept al văii Bahlui are expoziţie estică cu o lungime de 4,5 km şi lăţime de 200 m, panta între 5 – 10o şi este afectat de procese de pantă cu alunecări stabilizate şi alunecări active.
Versantul stâng al văii Bahlui are expoziţie vestică cu o lungime de 3,3 km şi o lăţime în partea de N de 300 m şi în partea de S de 50 – 100 m. Are pante de 5 – 10o şi este afectat de alunecări stabilizate şi active.
Versanţii văii Bădeni sunt uniţi în partea de nord sub forma unei suveici, cel stâng are o expoziţie vestică, lungimea de 2 km şi lăţimea de 200 – 300 m, panta între 10 – 16o şi este afectat de alunecări active, cel drept are expoziţie sud-estică, lungime 1,5 km şi lăţime de 200 – 250 m. Are aceeaşi pantă şi este afectat de aceleaşi procese de pantă ca cel stâng.
Versanţii văii Rusului au expoziţie nordică şi sudică, lungime de 2,5 km şi o lăţime de 100 – 400 m, panta terenului între 8 – 18o şi sunt afectaţi de alunecări stabilizate şi active.
Versanţii văii Budăi – cel drept are expoziţie estică, cu o lungime de 3,2 km şi o lăţime între 50 – 200 m cu o pantă între 23 – 20o.
Este afectat de procese de pantă cu alunecări active numai în partea sudică. Versantul stâng al văii are expoziţie vestică cu o lungime de 3 km şi o lăţime între 100 – 200 m, cu o pantă între 3 – 7o şi este afectat numai de eroziune de suprafaţă.
Versanţii văii Valea Mare – versantul drept are expoziţie estică cu o lungime de 3,6 km şi o lăţime între 250 – 400 m, panta este între 3 – 18o şi este afectat de alunecări active şi stabilizate. Versantul stâng are expoziţie vestică cu o lungiume de 2,6 km şi o lăţime de 150 – 400 m, panta între 5 – 14o şi este afectat de alunecări active şi stabilizate.
Versanţii văii Boului – versantul drept are expoziţie estică, lungime de 2 km şi lăţime de 100 – 400 m, panta este de 5 – 10o şi este afectat de alunecări stabilizate iar în partea sudică numai cu eroziune de suprafaţă.
Versantul stâng are expoziţie vestică cu o lungime de 3,2 km şi o lăţime între 250 – 400 m, panta este între 5 – 18o şi este afectat de alunecări stabilizate şi active.
Versanţii văii Iazul Cristi – este o vale ramificată cu o mulţime de fire de vale foarte înguste, atât pe partea dreaptă dar mai ales pe partea stângă.Toată această reţea de văi secundare scurte şi în parte torenţiale au sculptat şi frământat acest relief, creând un complex de versanţi, foarte variaţi ca formă şi pantă şi afectaţi de tot felul de procese de pantă, cu alunecări stabilizate, semiactive şi active.

Relieful acumulativ

Pe teritoriul comunei Scobinţi găsim şesul Bahluiului cu un sector de vale neconsecvent, constituind un uluc depresionar longitudinal, ce se continuă în afara teritoriului în această formă până la confluenţa cu Bahluieţul.
Şesul Bahluiului în acest sector are o altitudine absolută maximă de 133 m în partea superioară şi 130 m în partea sudică.
Ca urmare a poziţiei geografice a acestui sector de vale situat la contactul dintre Câmpia Moldovei şi Dealul Mare, aluvionarea şi chiar coluvionarea şesului au fost foarte active reuşind să-l scoată aproape în întregime din domeniul inundaţiilor şi să-l transforme într-o terasă de luncă cu altitudinea relativă de 8 – 10 m. Şesul are o lungime de 4 km şi o albie majoră în lăţime generală în jur de 850 m.
Panta medie longitudinală este de 12,5%o.
Valea Budăi are o lungime de 3,6 km până la confluenţa cu Valea Mare. Are o albie minoră aproape inexistentă cu o lăţime de 20 – 50 m. Numai în partea superioară, are o lăţime mai mare de 200 m. Orientarea este NV – SE.
Valea pârâului Valea Mare are o lungime de 2,7 km până la confluenţa cu valea Boului cu o lăţimece variază între 50 – 200 m.
Valea pârâului Valea Boului are o lungime de 3,2 km şi o lăţime de 20 – 150 m.
Valea pârâului Iazul Cristi are o lungime de 4 km şi o lăţime între 25 – 100 m cu multe fire de vale înguste.


LITOLOGIA DEPOZITELOR DE SUPRAFAŢĂ (GEOLOGIA)

Teritoriul comunei Scobinţi se găseşte situat din punct de vedere geomorfologic la contactul a două mari unităţi naturale: Podişul Sucevei (Dealul Mare al Hârlăului) la vest şi Câmpia Moldovei (Câmpia Jijiei inferioare şi a Bahluiului) la est, având între ele o zonă depresionară (Hârlău – Hodora).
Podişul Sucevei este amplasat pe zona depozitelor Sarmaţiene reprezentate prin marne argiloase cu filamente nisipoase şi intercalaţii de gresii calcaroase şi calcare oolitice iar Câmpia Moldovei este instalată pe zona depozitelor Sarmaţiene argilo-marnoase cu intercalaţii subţiri lenticulare nisipoase.
Depozitele cele mai vechi în care este sculptat relieful teritoriului Scobinţi aparţine Sarmaţianului inferior şi mediu.
Sarmaţianul inferior – Volhinianul este reprezentat prin depozite alcătuite din marne argiloase cu intercalaţii de nisipuri, gresii şi ies în evidenţă pe versanţii văii Bahluiului care în general sunt afectaţi de eroziune şi alunecări.
Cea mai mare parte a teritoriului Scobinţi este ocupată de Sarmaţianul mediu – Bessarabianul alcătuit dintr-o alternanţă de marne, argile cu intercalaţii de gresii calcaroase şi calcare oolitice mai frecvente spre partea superioară a acestui etaj şi care apare în partea de vest a teritoriului unde altitudinea este de peste 400 m (dealul Sîngeap). În partea de est a teritoriului unde altitudinea este în jur de 150 – 200 m, Bessarabianul apare ca un facies deosebit de cel din vest, a căror depozite sunt alcătuite din argile şi marne cu intercalaţii de nisipuri.
Acest complex litologic din partea de est, monoton, friabil compus din argile şi marne cu lentile de nisipuri, a favorizat foarte mult eroziunea, în comparaţie cu podişurile structurale înalte din vest a căror carapace de gresie şi calcare oolitice au putut păstra reliefurile cu înălţime de peste 400 m – dealul Sîngeap – Sticlăria.
Altă formaţiune geologică, mult mai nouă, este Cuaternarul care este reprezentat prin etajul inferior (Pleistocenul)cât şi prin cel superior (Holocenul). Pleistocenul este reprezentat prin depozitele de terasă iar Holocenul, care ocupă întreaga luncă a Bahluiului, este alcătuit predominant din aluviuni nisipoase şi nisipoluoase cu lentile de pietrişuri.
Pe văile mai înguste afluent Bahluiului, Jijioarei şi Miletinului sunt răspândite depuneri aluviale şi coluviale de vârstă mai recentă ce reprezintă variaţii în ceea ce priveşte grosimea şi textura acestora.
Materialul loessoid - prezintă proprietăţi caracteristice loessului, culoare gălbuie – limonie, proprietate de desprindere sub formă de calcare, porozitate, permeabilitate ridicată, conţinut apreciabil de carbonaţi de calciu şi magneziu diseminaţi relativ uniform în toată masa rocii.Textura este lutoasă, lutoargiloasă, lutonisipoasă.
Argilele sunt roci rezultate prin consolidarea particulelor argiloase. Din punct de vedere mineralogic argilele sunt formate în cea mai mare parte din minerale argiloase.
Alături de acestea se mai întâlnesc în cantităţi mici particule cu diametrul sub 0,002 mm de cuarţ, calcit, feldspaţi, muscovit, granaţi, pirită, etc., precum şi resturi organice, sfărâmături de cochilii, etc.
Marnele argiloase sunt argile cu un conţinut ridicat de carbonat de calciu procentul variind între 35 – 65. Sunt roci de natură sedimentară care fac trecerea între rocile carbonatice şi cele argiloase, culoarea este gălbuie – vineţie, textura fină, compacte, impermeabile.
Constituie un suport impermeabil pentru pânzele de apă freatică şi atunci când sunt în alternanţă cu roci permeabile pe pantele mai accentuate se produc alunecările de teren, ce sunt foarte numeroase pe versanţii majorităţii văilor în partea de est a teritoriului Scobinţi.
Marnele loessoidizate sunt roci de solificare care suferă un proces de loessoidizare atunci când materialul conţine 25 – 50 % nisip în timp ce lutul şi argila reprezintă 20 – 60 %. Sub influenţa factorilor de solificare aceste roci încep să prezinte proprietăţi caracteristice loessului, desprindere în coloane, porozitate, textură lutoargiloasă, permeabilitate ridicată, conţinut apreciabil de carbonat de calciu, culoare galben închis uneori vineţie. Aceste roci ocupă în zona studiată o arie mare a răspândire şi au fost identificate în partea de est a teritoriului Scobinţi ce se suprapune Câmpiei Moldovei.
Nisipuri cu fragmente de gresii calcaroase şi calcare oolitice constituie roca de solificare existentă în podişul structural (platoul dealului Sângeap – Sticlăria) şi în coasta de tranziţie a Dealului Mare a Hârlăului din partea de vest a teritoriului, fie simple, fie în alternanţe cu argile, marne sau gresii. Au o culoare albicioasă gălbuie slab, textură grosieră, carbonaţi de calciu şi magneziu.
Tot în partea de vest întâlnim şi alternanţe de argile, marne şi nisipuri cu lentile de gresii şi calcare oolitice.
În şesurile existente din cadrul teritoriului studiat întâlnim ca substrat litologic depozitele aluviale cu textură grosieră şi fină.


HIDROGRAFIA ŞI HIDROGEOLOGIA


Teritoriul comunei Scobinţi se gãseste situat în bazinul hidrografic al Prutului mijlociu, unde majoritatea teritoriului este amplasat în bazinul hidrografic superior al Bahluiului şi numai o parte mică din extremitatea estică a teritoriului, se găseşte în bazinul hidrografic al Jijiei inferioare.
Reţeaua hidrografică principală pe raza teritoriului studiat, privind apele de suprafaţă, o constituie râul Bahlui cu efluienţii săi, care curg de la NV spre SE, pe o lungime de numai 6 km.

Râul Bahlui - vine de pe raza teritoriului Hârlău, prin partea nord-vestică a teritoriului Scobinţi. Are o albie minoră adâncită şi chiar de la intrarea pe Scobinţi şi-a croit o albie majoră pe stânga, care are aspectul unei terase de luncă, de 8-10 m. altitudine relativă.
Râul Bahlui se caracterizează printr-o alimentare pluvio-nivală, ce generează mari variaţii de nivel şi debit, printr-o eroziune puternică exprimată în turbiditatea ridicată a apelor.
Are o pantă medie de 14 %o la Hârlău, care ajunge la Podu-Iloaiei la 6,2 %o, iar la Iaşi la 4,4 %o. Panta medie longitudinală este de 2,5 %o.
Viteza de scurgere este în medie de 0,288 m/s, iar cea maximă de 0,348 m/s la Hârlău, pentru ca la Iaşi să ajungă cea medie 0,189 m/s şi cea maximă 0,272 m/s.
Bahluiul este singura apă cu caracter permanent pe raza teritoriului studiat, restul afluenţilor săi, ca şi cei ai Jijioarei şi Miletinului, au un caracter semipermanent sau intermitent.
Scurgerea maximă cea mai abundentă, se face primăvara, la topirea zăpezilor, când peste 50 % din totalul scurgerilor anuale, se evacuează în mai puţin de două luni.
Debitul mediu al Bahluiului este de 0,38 m3/s la Hârlău, 0,94 m3/s la Podu Iloaiei şi 2,1 m3/s la Iaşi.
Debitul mediu anual este de 0,433 m3/s şi are un coeficient de variabilitate destul de ridicat de 0,70 la Hârlău.
Debitul maxim, cu asigurarea de 1 %, provenit din ploi, poate ajunge la 119 m3/s în cursul superior al Bahluiului, la Hârlău, şi la 518 m3/s la Iaşi.
Perioada apelor mici este destul de îndelungată începând de la sfârşitul verii şi până la începutul primăverii. Scăderea accentuată, sau chiar lipsa precipitaţiilor, determină o scurgere foarte scăzută, în cuprinsul căruia se plasează şi cele mai mici debite din cursul unui an. In această perioadă, ponderea alimentării subterane este mult mai mare decât în celelalte anotimpuri.

Temperatura medie anuală a apei este în jur de 8 – 9oC. În timpul iernii temperatura oscilează între 0,1 şi 0,5oC, favorizând formarea podului de gheaţă care apare de obicei în a doua decadă a lunii decembrie şi se termină în ultima decadă a lunii februarie. Primăvara se înregistrează o creştere medie de 7 – 8oC faţă de anotimpul precedent.
Vara, temperatura medie oscilează între 17,4 şi 0,4oC iar toamna 7,8 şi 9,7oC.
Mineralizarea cea mai redusă, înregistrată la sfârşitul apelor mari din primăvara anului 1961, a fost pe Bahlui, la Hîrlău, de 419 mg/l, iar cea mai ridicată, la Iaşi, de 3.530 mg/l în toamna anului 1963.
Concentraţia ionilor de hidrogen (pH) este de 7,5 pe Bahlui, la Hârlău. Duritatea totală a apei, în medie, este de 17,2 ClH, la Hârlău.
Scurgerea substanţelor dizolvate este de 0,35 kg/s, la Hârlău.
Ca afluienţi pe partea dreaptă, râul Bahlui, primeşte pe pârâiaşul Breba şi alte pârâiaşe din masivele deluroase pe care le mărgineşte.
Pârâul Buhalniţa, îşi are obârşia tot pe raza comunei Scobinţi, după ce traversează extremitatea vestică a teritoriului, pe o ravenă ce curge pe marginea satului Sticlăria şi trece pe raza teritoriului Cepleniţa, unde se varsă în Bahlui.
Ca afluienţi pe partea stângă sunt pârâiaşul Bădeni şi pârâul Valea Mare (Gurguiata).
Apele freatice se prezintă ca ape de adâncime şi ape libere cantonate în depozitele de
suprafaţă denumiţi şi ca ape freatice care poate prezenta importanţă pedologică.
În partea de vest a teritoriului în zona podişurilor înalte datorită unui facies petrografic variat apa freatică se găseşte la adâncimi mai mari de 10 – 15 m.
În partea vestică a teritoriului, în zona colinară a Câmpiei Moldovei găsim pânza de apă freatică la adâncimi variate.
Pe interfluviile deluroase sculpturale acoperite de material loessoid pânza de apă freatică se găseşte la adâncimi între 5 – 10 m şi chiar mai mari de 10 m.
Pe versanţii văilor din această zonă întâlnim pânza de apă freatică, în special în treimea inferioară, la adâncimi cuprinse între 3 – 5 m sau apare ca izvoare de coastă.
În şesul Bahluiului pânza de apă freatică se găseşte la adâncimi cuprinse între 3 – 5 m cu variaţii, în unele zone, mai mult sau mai puţin.

C L I M A

Pentru caracterizarea climatică a teritoriului comunei Scobinţi s-au folosit datele climatice de la staţiunea Cotnari şi unele date din Atlasul Climatologic al României.

Temperatura aerului

Temperatura medie anuală este de 9oC şi este favorabilă creşterii şi dezvoltării principalelor plante de cultură de aici ca: viţa de vie, grâul, porumbul, floarea soarelui, soia, sfeclei de zahăr, orzul, lucerna, pomi fructiferi.
Datorită dispunerii teritoriului Scobinţi pe două unităţi de relief distincte, valoarea temperaturii medii anuale este diferită în partea de vest (Dealul Mare Hârlău), puţin coborâtă, între 8 – 8,5oC .
Temperatura medie a lunii celei mai reci (ianuarie) este de -3,9oC iar a lunii celei mai calde (iulie) de 20,2oC.
Temperatura medie a lunilor de vară este de 19,5oC.
Amplitudinile termice scad de la est la vest.
Temperaturile medii zilnice ≥ 5oC se înregistrează începând cu prima decadă a lunii aprilie (a doua decadă pentru zona înaltă din vest).
Temperaturile medii zilnice ≥ 10oC se înregistrează începând cu a doua decadă a lunii aprilie respectiv a treia decadă pentru zona înaltă din vest şi durează până în a doua decadă a lunii octombrie respectiv prima decadă pentru zona înaltă din vest.
Temperaturile medii zilnice ≥ 15oC se înregistrează începând cu a doua decadă a lunii mai, respectiv a treia decadă pentru zona înaltă din vest şi durează până în decada a treia a lunii septembrie, respectiv a doua decadă a aceleaşi luni pentru zona înaltă din vest.
În timpul perioadei de vegetaţie, temperaturile joase pot provoca pagube importante atât legumelor, viţei-de-vie, pomilor fructiferi cât şi plantelor agricole iar temperaturile ridicate pot produce de asemenea pagube prin arsuri, păliri şi chiar uscarea frunzelor.
Suma temperaturilor pentru perioada de vegetaţie (1.III – 31.X) este de 3.406 cu o medie de 13,9 pe interval.
Durata medie a intervalului fără îngheţ este de 172 – 180 zile mai mare în zona joasă din est şi mai mică în zona înaltă din vest şi pe văi. Brumele cele mai timpurii apar pe văi din a doua decadă a lunii septembrie şi se prelungeşte până în ultima decadă a lunii mai.


Precipitaţiile atmosferice

Precipitaţiile medii anuale sunt de 503,8 mm.
Cele mai multe precipitaţii se înregistrează în luna iulie când se remarcă un excedent de umiditate de 24,0 mm. Precipitaţiile medii lunare şi decadale nu sunt uniforme, înregistrându-se perioade când culturile agricole suferă de secetă, precum şi perioade când se semnalează exces de umiditate.
Caracteristic pentru această zonă sunt precipitaţiile sub formă de averse ce se produc mai ales în perioada caldă a anului.
Din analiza precipitaţiilor medii lunare, se constată o creştere a valorilor din martie (minim) până în iulie (maxim), după care urmează o descreştere continuă.
Numărul zilelor cu precipitaţii mai mari de 1 mm este de circa 90 pentru partea de est şi 90 – 100 pentru partea de vest a teritoriului.
Precipitaţiile sub formă de zăpadă cad în medie mai timpuriu în zona înaltă din vest, iar topirea stratului de zăpadă se produce mai timpuriu în zona de est.
Numărul zilelor cu ninsoare este de circa 25 în partea de est a teritoriului şi de 30 în partea de vest. Numărul zilelor cu strat de zăpadă este de circa 60 în partea de est şi de 80 în partea de vest.
În perioada de vegetaţie (1.III. – 31.X) suma precipitaţiilor este de 357,4 mm.
Umiditatea relativă a aerului înregistrează o medie anuală de 71 % menţinându-se permanent peste valoarea de 64 %.
Indicele de ariditate De Martonne este de 24,9 (mai mare în zona de vest).

Vânturile

Existenţa culuarului văii Bahluiului destul de larg (circa 1 km) accentuează canalizarea maselor de aer pe direcţia nord-vest, sud-est.
Vânturile ce bat dinspre nord şi nord-vest pot să aducă mase de aer umed oceanic care favorizate de altitudinea reliefului vor lăsa precipitaţii bogate în special în zona înaltă. Iarna aceste vânturi pot aduce mase de aer polar, cu ger şi zăpadă. În iernile lipsite de zăpadă aceste vânturi pot dăuna culturilor de grâu de toamnă, viţei-de-vie şi mai ales pomilor fructiferi.
Vânturile ce bat dinspre sud şi sud-est sunt legate de deplasarea maselor de aer din zona Mediteranei spre nord. Aceste vânturi aduc moderarea temperaturii în timpul iernii, primăveri timpurii cu încălziri bruşte, sau călduri uscate în timpul verii.
Formula climatică după Kappen este D.f.b.x.

Topoclimatele

* Topoclimatul Podişului Sucevei: temperatura medie anuală a aerului : > 8oC, precipitaţiile medii anuale > 600 mm, numărul zilelor cu ninsoare >30, numărul zilelor cu strat de zăpadă > 80.
- versanţi cu expoziţie nordică caracterizaţi printr-un minus de căldură şi lumină, plus de umezeală şi frecvenţa vânturilor din direcţia nordică;
- versanţi cu expoziţie vestică caracterizaţi printr-o însorire mai puternică, plus de căldură şi lumină, minus de umezeală;
- versanţi cu expoziţie sudică caracterizaţi printr-un plus de căldură şi lumină, minus de umezeală.
- Platoul Sîngeap cu altitudini de peste 450 m bine însorit.

* Topoclimatul depresiunii Hârlău – Hodora; se caracterizează prin cantităţi sporite de umezeală, ceţuri, brume frecvente, intensitate mai mare a vântului şi inversiuni de temperaturi iarna.

* Topoclimatul Câmpiei Moldovei; temperatura medie anuală > 9oC, precipitaţiile medii anuale > 500 mm, evapotranspiraţia potenţială mai ridicată.
- Platouri şi culmi înguste cu altitudini de 150 – 200 m bine însoriţi, vânturi mai puternice;
- versanţi cu expoziţie estică, puţin însoriţi, temperaturi mai scăzute, vânturi mai reci, insolaţie mai scăzută;
- versanţi cu expoziţie vestică mai însoriţi unde zăpada se topeşte mai devreme datorită insolaţiei mai puternice, plus de precipitaţii, evapotranspiraţie mai puternică;
- văi înguste cu un plus de umezeală şi minus de căldură, ceţuri şi brume mai frecvente, inversiuni de temperatură iarna.

VEGETAŢIA ŞI FAUNA

Deoarece teritoriul comunei Scobinţi este amplasat în două unităţi naturale geografic –Podişul
Sucevei şi Câmpia Moldovei – din punct de vedere geobotanic mvom găsi două zone fitogeografice:
- zona de pădure ce cuprinde formele de relief mai înalte din partea de vest şi nord-vest a teritoriului;
- zona de silvostepă care cuprinde tot terenul de la est de coasta de tranziţie.

Vegetaţia lemnoasă

Pe raza teritoriului Scobinţi vegetaţia lemnoasă este reprezentată total în partea de vest şi nord-vest formând extremitatea estică a masivului păduros Dealul Mare Hârlău.
Ca specii forestiere caracteristice întâlnim: Quercus petraea, Carpinus belutus şi Fagus silvatica amestecate în proporţii variabile în funcţie de altitudine şi expoziţie. Alături de speciile amintite mai întâlnim în amestec: Quercus robur, Tilia tomentosa, Tilia cordata, Fraxinus excelsior şi Acer campestre.
La exteriorul pădurii întâlnim un subarboret format din: Crataegus monogyna, Cornus sanguinea, Viburnum lantana, Lygustrum vulgare, Corylus avellana şi Rosa canina.
Ca vegetaţie ierboasă sub pădure întâlnim:Pulmonaria officinalis, Viola adorata, Asarum europeum, Scila bifolia.

Vegetaţia ierboasă

Pajiştile din zona de pădure sunt răspândite pe podişul înalt al dealului Sângeap (Sticlăria), în cursul superior al văii Buhalniţa şi versantul vestic al coastei de tranziţie Dealul Mare Hârlău.
În compoziţia pajiştilor de aici întâlnim ca asociaţii de bază Agrostis tenuis cu diverse specii de graminee mai valoroase ca: Festuca pratensis, Phleum pratense, Poa pratense, şi infiltraţii de Festuca pseudovina. În locurile mai umede şi soluri mai fertile găsim şi Lolium perene. În aceste asociaţii găsim numeroase leguminoase: Trifolium pratense, Trifolium campestre, Lotus corniculatus, Medicago falcata, etc.

Pajiştile din zona de silvostepă au o arie de răspândire mult mai mare pe raza teritoriului studiat găsindu-se fie sub formă de păşuni fie sub formă de fâneţe.
Asociaţii cu Festuca valesiaca formează pajişti xerofile pe versanţi cu înclinare slabă şi moderată. Releveul ridicat indică următoarea compoziţie floristică în asociaţie după cum urmează: graminee – Festuca valesiaca, Poa bulbosa, Poa pratensis, Botriochloa ischaemum, Agropyron repens, Cynodon dactylon, Stipa capillata; leguminoase – Medicago falcata, Medicago minima, Medicago lupulina, Trifolium arvense, Lotus corniculatus, Trifolium campestre; diverse – Artemisia austriaca, Inula britanica, Lepidium ruderale, Adamis vernalis, Cichorium intybus, Achilea milefolium, Cordoria drapa, Daucus carota.
Asociaţii cu stipa capillata formează pajişti neîncheiate în partea superioară a versanţilor în general cu expoziţie vestică însoriţi. Alături de specia dominantă mai întâlnim:Andropogon ischaemum, Agropyron cristatum, Cynodon dactylon, Festuca valesiaca.
Asociaţii cu Andropogon ischemum sunt răspândite pe veranţii văilor Valea Mare, Rusului şi Bahluiului, pe soluri puternic şi foarte puternic erodate. Alături mai găsim Cynodon dactylon, Stipa capillata.
Asociaţii cu Lolium perenne formează pajişti de mică întindere la baza majorităţii versanţilor şi a văilor înguste coluvionate. Alături de Lolium perenne mai găsim Cynodon dactylon, Poa bulbosa, Agropyron repens şi leguminoase valoroase ca Trifolium repens, Trifolium arvense, Lotus corniculatus. Aceste pajişti au productivitate mare Lolium perenne fiind o plantă perenă cu tufă rară şi o foarte bună plantă de nutreţ.

Vegetaţia cultivată
Principalele plante care se cultivă pe raza comunei Scobinţi sunt: grâul de toamnă, orumbul pentru boabe şi siloz, floarea soarelui, sfecla pentru zahăr, cartoful, viţa de vie şi pomi fructiferi.

Vegetaţia segetală
Ca buruieni întâlnite în culturile de câmp sunt: Setaria glauca, Sinapis arvensis, Cirsium arvense, Convulvulus arvensis, Sanchus arvensis, Capsella bursa pastoris, Brasica rapa, Raphanus raphanistrum.

Măsuri de îmbunătăţire a pajiştilor
Pajiştile degradate prin eroziune şi alunecări se vor reface şi îmbunătăţi prin măsuri de regenerare a covorului ierbos şi fertilizare.

Fauna

Fauna solului este reprezentată prin totalitatea vieţuitoarelor ce trăiesc în sol sau pe sol, animale şi specii de de micro şi macrofloră, de micro şi macrofaună.
Microfauna cuprinde totalitatea animalelor din sol cu talia cuprinsă între 4 şi 8 mm reprezentată în principal prin lumbricide, insecte şi rozătoare subpământene. Lumbricidele sunt râmele adevărate, ,reprezentate prin Lumbricus terestris specie întâlnită pe toate solurile, joacă un rol important în biodinamica solului care trec prin tubul lor digestiv până la 100 tone sol la hectar, mărunţind materia organică ce devine mai uşor de descompus de către microorganisme şi amestecată intim cu fracţiunea minerală formează aglomerate mici numite coprolite. Rozătoarele subpământene Talpa europea – cârtiţa, Spermophilus citelus ă popândăul, Microtus arvalis – şoarecele de câmp, sapă de asemenea galerii amestecând în acest fel solul, formaţiune ce poartă denumirea de crotovine.
Macrofauna, prin activitatea pe care o desfăşoară, favoizează circulaţia apei şi gazelor, măreşte porozitatea solului, contribuie la restructurarea solului, solul devenind mai fertil şi mai activ biologic.
Mezofauna cuprinde totalitatea animalelor din sol cu lungimea corpului între 0,2 şi 4 mm reprezentată în special prin unele artropode (acarieni, pseudoscorpioni), insecte mici (colembole) şi viermi anelizi (enchitreide).
Microfauna cuprinde totalitatea animalelor din sol care este formată din organisme mici, nedepăşind 0,2 mm, ce nu pot fi deosebite în mod clar fără ajutorul microscopului, prozotoare şi nematode.
Microflora – bacteriile sunt cele mai importante microorganisme pentru viaţa solului fiind grupate în funcţie de specificul activităţii lor biochimice astfel: bacteriile amonificatoare cu rol fundamental în biodegradarea compuşilor organici cu azot (Bacillus subtilis, Proteus vulgaris, etc.); bacteriile nitrificatoare oxidează azotul amoniacal (Nitrobacter, Nitrosomonas); bacteriile denitrificatoare cu rol în reducerea nitraţilor la nitriţi (Pseudomonas denitrificans) bacteriile fixatoare de azot din atmosferă prin simbioză radicală pe rădăcinile anumitor specii de plante
leguminoase (Rhizobium şi Beijerinckia) sau pe rădăcinile unor specii neleguminoase cum este cătina albă (Frankia); Bacteriile feromanganoase (Gallionella, Leptilotrix; Bacteriile sulfuroase (Thiobacillus).
Fungi sau ciupercile sunt mai puţin capabile de a dezvolta procese biochimice complexe prin comparaţie cu bacteriile, având rolul de a descompune resturile organice vegetale şi animale cu ajutorul enzimelor pe care le secretă. O anumită categorie de fungi poate da naştere la structuri simbiotice speciale numite microze, prin asociere şi convieţuire pe rădăcinile multor specii de plante.