VÎNĂTORI-PAŞCANI

Din punct de vedere administrativ, teritoriul comunei Vînători se află la cca. 100 km nord-vest de municipiul Iaşi şi 25 km nord de oraşul Paşcani.
Comuna Vînători are în componenţă următoarele sate:
- Vînători – centrul comunal;
- Criveşti;
- Hîrtoape;
- Gura Bidiliţei;
- Vlădnicuţ.
Comuna se învecinează cu următoarele teritorii comunale:
- la NE: teritoriul comunal Cotnari;
- la E şi SE: teritoiul comunal Todireşti;
- la NV: teritoriul comunal Sireţel;
- la V: teritoriul comunal Lespezi.
- la S şi SV: teritoriul oraşului Paşcani.

CONDIŢIILE FIZICO – GEOGRAFICE


RELIEFUL

Din punct de vedere fizico-geografic, teriroriul comunei Vînători este situat în partea de est a Podişului Sucevei, cunoscută sub denumirea de Dealul Mare Hârlau, la contactul cu valea Siretului (la vest).
Văzut în ansamblu, relieful comunei Vînatori apare puternic fragmentat de o serie de afluenţi ai Siretului sub forma unor interfluvii deluroase structurale sau sculpturale, cu altitudini cuprinse între 250-526 m, orientate catre sud-est şi marginite de versanţi cu pante variate cuprinse între 5-270 şi numeroase degradări (prin eroziune şi alunecări).
Înalţimea maximă din cadrul teritoriului este de 525,6 m în dealul Stolniceni, iar altitudinea minimă este de 215 m în valea Siretului. Aceste valori altrimetrice dau o energie maximă de relief de peste 300 m, ceea ce explica în parte fragmentarea mare a teritoriului, pantele accentuate şi intensitatea fenomenelor de degradare.
Ca urmare a acţiunii factorilor externi şi interni (geologici) în cadrul zonei studiate, distingem trei tipuri principale de relief: structural, sculptural şi de acumulare.
Relieful structural s-a format pe seama orizonturilor dure de calcare oolitice şi gresii oolitice.
În cadrul teritoriului, acest tip de relief formează platforme structurale în dealurile Stolniceni, Podul de Lut, Vlădnicut, Pietrosul, care depaşesc în general 400m.
Nivelele lor superioare sunt de forma unor platouri netede, mai mult sau mai puţin extinse, sunt terenuri bune pentru agricultură, fiind mecanizabile.


Relieful sculptural a apărut şi s-a dezvoltat în cea mai mare parte datorită factorilor exogeni şi în special eroziunii şi proceselor deluviale care au modelat pe un teriroriu alcătuit dintr-un complex de roci argilo-marnos cu intercalaţii de nisipuri şi gresii.
Pe teritoriului Vînatori, relieful sculptural este reprezentat prin interfluvii sculpturale, compuse din culmi interfluviale şi versanţi.
Culmile interfluviale, generate de eroziunea văilor afluente, sunt mai reduse ca înalţime (Dealul Bidiliţa, Criveşti 325-370 m, Dealul Ruginei, Hîrtoape 250-300 m, Dealul Negrea 340 m, etc.), fiind orientate catre S-E şi au o inclinare de 3-50, fiind afectate slab sau neapreciabil de eroziunea areolară.
Sunt favorabile pentru agricultură, lucrările agricole putand fi executate mecanizat.
Versanţii sculpturali care mărginesc platformele structurale şi interfluviile sculpturale, au înclinări mai accentuate, oscilând între 5-200, fiind puternic fasonaţi de procese geonorfologice actuale (alunecări, surpări, spălări, eroziune de suprafată şi eroziune torenţială).
Aceste fenomene se întalnesc mai ales pe versanţii cu pante mari şi cu caracter de coaste a văilor Gherghina, Vladnicuţ, apoi pe versanţii care marginesc platfomele structurale şi pe versantul Siretului.
Eroziunea torenţiala deosebit de activă a indepartat în unele zone nivele de roci dure, văile adâncindu-se foarte mult, generând versanţi abrupţi între 50-100 m (Valea Vladnicut, Valea Gherghina,) afectaţi la randul lor de forme erozionale sau de alunecări de teren.

Înclinarea spre S-E a stratelor geologice a generat pe văile menţionate, versanţi asimetrici, cei cu orientare vestică NV fiind cei mai abrupţi şi cei mai afectaţi de degradări. Astfel pe versantul de pe stânga văii, Gherghina se întalnesc atât eroziuni areolare, torenţiale cat şi de alunecări.

Partea de est şi nord-est a satului Vînători este afecatată cel mai mult de degradări (eroziuni şi alunecări), comparativ cu versanţii parţii de vest a satului care sunt mai uniformi şi cu pante mai reduse (5-70), fără alunecări de teren, ci numai afectaţi slab de eroziunea areolară sau neapreciabil, oferă condiţii bune pentru agricultură.
Verasanţii de pe partea dreaptă a văii Gherghina sunt mai uniformi şi cu pante mai reduse (5-70), fără alunecări de teren, ci numai slab afectaţi de eroziunea areolară sau neapreciabil, ofera condiţii bune pentru agricultură.
Versanţii de pe partea dreapta, a văii Gherghina sunt mai uniformi, cu pante reduse (50), fără alunecări de teren şi slab afectaţi de eroziunea areolară şi oferă condiţii bune pentru agricultură.
Versanţii cei mai afectaţi de degradări (alunecări, eroziuni, prăbusiri) sunt cei de la sud şi est de satul Criveşti cu pante abrupte (> 200) cu expoziţii estice şi vestice, în cea mai mare parte şi care se recomandă a fi plantaţi cu specii silvice adecvate.
Versantul de racord spre şesul Siretului de la nord de Hîrtoape este abrupt (300) cu numeroase rupturi, surpări şi alunecări de teren. De la Hîrtoape acest versant se continua cu flancul stang al văii care are o energie mai mare de relief, fiind afectat de asemenea de eroziune şi alunecări.
La sud-est de Gura Bidiliţei, malul Siretului a ajuns prin eroziune până în zona terasei şi a satului, producând pagube importante.

Apariţia şi dezvoltarea numeroaselor alunecări de teren din cadrul teritoriului Vînători, este condiţionată de o serie de factori, precum: predominarea formaţiunilor argilo-marnoase cu intercalaţii de nisipuri şi gresii, existenţa straturilor acvifere libere şi captive ce apar la zi pe versanţi sculpturali la diferite altitudini, dar mai ales la baza cornişelor, pantele destul de accentuate din unele sectoare şi energia relativ accentuată a reliefului.


Relieful de acumulare
Este reprezentat prin: şesuri, terase, şi conuri de dejecţie.
Dintre şesuri, mai bine reprezentate sunt: şesul Siretului, şesul pârâului Gherghina, şesul pârâului Vladnic şi al pârâului Sireţel.
Şesul Siretului ocupă partea de vest a teritoriului având o suprafaţă mai redusă în cadrul teritoriului Vînători. Are lătimea între 500-800 m. Din punct de vedere geologic, şesul este alcătuit din aluviuni sub forma de nisipuri şi pietrişuri care stau la baza şesului şi se presupune ca s-au depus într-o faza când râurile aveau o viteză de scurgere mai mare şi un debit mai bogat. La partea superioară a şesului se gaşesc depozite nisipo-argiloase depuse în faza de încetinire a cursului. Şesul are aproximativ 3-4 m (altitudine relativă) şi este inundabil.

Dintre celelalte văi amintite mai sus, care strabat teritoriul de la nord la sus, este şesul pârâului Gherghina, care ocupă o suprafaţă mai mare. În unele locuri acest şes este parazitat de conuri de dejecţie depuse de torenţi. Lăţimea şesului şi grosimea lui este variabilă. Pe acest şes sunt şi porţiuni mai joase unde apa stagnează producând procese de gleizare a solului. Celelalte şesuri ale pâraielor de mai sus, ocupă suprafeţe mai puţin întinse.
Aceste şesuri au în cea mai mare parte folosinţa arabil şi păşune.

Terasele
Sunt prezente şi pe teritoriul Vînători (partea sudică) şi anume terasa Paşcani 240-250 m altitudine absoluta (20-25-30-40 m) altitudine relativă. Ea se ridica peste terasa de luncă printr-un abrupt şi stânga văii Siretului, apârând foarte clar şi la Hîrtoape şi Gura Bidiliţei (partea stangă a Siretului).

Coluvionările şi activitatea erozivă a şiroirilor fac ca altitudinea terasei să varieze foarte mult, de la 20 m în Vatra Paşcani, la 40 m în Hîrtoape.
Podul terasei de forma plană sau cu o panta foarte redusă şi uniforma spre Valea Siretului oferă condiţii favorabile pentru agricultură.


LITOLOGIA DEPOZITELOR DE SUPRAFAŢĂ (GEOLOGIA)

Teritoriul cercetat este situat în marea unitate geologică a Platformei Moldoveneşti, constituită dintr-un soclu cristalin de vârstă precambiană şi acoperit de o stiva sedimentară groasă paleozoice, mezozoice şi terţiare necutate.
Depozitele geologice din care este alcătuit relieful apar la suprafaţă pe versanţi, în văi mai rar pe platouri şi apartin ca vârstă sarmatianului inferior şi mediu (Volhinian şi Bessarabian).
Structura geologică, cat şi repartiţia geografică a formaţiunilor geologice ale sarmaţianului au fost determinate de mişcarile epirogenetice corelate cu retragerea succesivă a apelor marine sarmatice către sud şi sud-est.
Substratul geologic, este format dintr-o alternanţă de gresii şi argile marnoase, nisipuri argile şi marne cu intercalaţii de gresii şi calcare oolitice.
Existenta unor nivele de roci mai dure (calcare şi gresii în special în partea nordică şi estică a teritoriului, adică la parţile superioare ale dealurilor, dau o serie de platforme structurale înalte, mărginite de cornişe puternice, abrupte, rezultate din prabuşirea plăcilor dure şi a nisipurilor friabile ce le susţin şi alunecarea lor, pe orizonturile argilo-marnoase din adâncime.
Platformele structurale din cadrul teritoriului cu aria de răspândire în partea nordică şi estică reprezintă din punct de vedere practic, terenuri bune pentru agricultură (excepţie facând Dealul Pietrosul unde calcarele apar la zi) şi constituie importante resurse de materiale de construcţii (Pietrosul).
De asemenea, rocile permiabile nisipoase ale substratului geologic de deasupra, sau de sub nivelele de calcare şi gresii adăpostesc imporatanete resurse de ape subterane ce pot fi exploatate pentru alimentări cu apă potabilă.
Datorită caracterului monoclinal al depozitelor bessarabiene, inaltimea lor scade de la nord-vest la sud-vest şi de la vest la est, având o inaltime usoara.
În afara suprafeţelor în care se constată aparitia clară, la zi, sau la mica adâncime a depozitelor geologice slab alterate (gresii, calcare, nisipuri, marne, argile marnoase), restul teritoriului cu excepţia văilor şi terasele este acoperit de o cuvertura de culturi eluviale şi deluviale (sau coluviale), de grosimi variabile, rezultate prin procese pedogenetice.
Cuaternarul este reprezentat prin cel inferior (pleistocen) şi cel superior (holocen).
Pleistocenul şi holocenul este reprezentat prin depozite de terasa şi prin glacisurile coluviale, proluviale, de la baza versanţilor precum şi prin aluviunile din albiile majore inguste ale paraielor existente în teritorii.


Luturile – au o răspândire mare ocupănd majoritatea platourilor şi zona de terase din sud. Acest material este o formatiune pleistocena formata diagenetic, ca urmare a proceselor pedogenetice, cu o porozitate buna, drenaj bun, textura lutoasa şi un continut de CO3Ca (6-18,5 %).
Depozitele loessoide au o răspândire redusă în zona de terase (partea sudica).
Argile marnoase – au o arie de răspândire larga şi anume pe unele platouri şi pe unii versanţi.
Argile marnoase cu nisipuri oolitice şi lentile de gresii – constituie roca de solificare pentru unele asociatii de soluri simple şi din zonele de alunecări.
Gresiile calcaroase – sunt raspandite pe platouri structurale ale teritoriului. Pe ele s-au format rendzinele..In anumite perioade ale anului, apa de infiltratie stagneaza pe placa de gresie şi chiar balteste la suprafaţă solului.
Nisipurile – constituie roca de solificare pe unele platouri din nordul teritoriului, cu un areal mai redus.. Mentionam ca în cadrul unor asociatii de soluri s-au mai identificat luturi în alternante cu marne, argile marnoase şi nisipuri. Aceste roci impreuna cu aparitia izvoarelor de coasta, au favorizat declansarea numeroaselor alunecări de teren.
Depozitele fluviatile – sunt formatiuni de varsta holocena, raspandite pe şesurile paraielor existente (Gherghina, Vladnicut, Harmanesti, Stolniceni etc.) şi în şesul raului Siret.
Aceste depozite au o granulometrie diferita şi anume, de la nisipoasa (grosiera) la argile lutoase (fina).


HIDROGRAFIA ŞI HIDROGEOLOGIA

Din punct de vedere hidrografic, teritoriul Vînători apartine bazinului mijlociu al Siretului.
Reteaua hidrografica din comuna este formata din raul Siret, care curge de la limita vestică a teritoriului, având aspectul unui rau imbatranit cu numeroase meandre parasite de-alungul albiei sale majore, Datorită pantei mici sub 0,5 0/00. El curge pe directia NV-SE conform inclinarii generale a paturilor sarmatice.
Profilul transversal este asimetric în ceea ce priveste afluentii, care sunt mai puternici pe dreapta şi mai putini pe stanga.
Dupa observatiile facute de postul hidrometric Lespezi, rezulta ca Siretul are un debit mediu de 35,49 m3 / secunda. în anul 1929 s-a inregistrat debitul cel mai mare de 780 m3 / secunda, iar în anul 1924 debitul cel mai mic de 7 m3 / secunda.
Regimul scurgerii inregistreaza doua maxime: primavara şi vara, mai precis în lunile aprilie-iunie.
In anii când perioadele ploiase corespund cu topirea zapezilor din muntii Carpati, Siretul revarsa (1955, 1965, 1969, 1970). Prin revarsarile lasate aduce numeroase pagube satelor din zone, cat şi culturilor agricole.
In afără de raul Siret, mentionam o serie de afluenti ai acestuia ca: paraul Gherghina (cel mai intins strabatand teritoriul de la nord la sud), paraul Vladnic care conflueaza în aval de satul Criveşti şi paraul Sireţel – cursul inferior.
Regimul hidrologic al acestor cursuri este torential, caracterizat prin cresteri de nivele şi debite primavara, la topirea zapezilor şi vara la ploi torentiale.
Acest caracter se materializeaza prin fenomene de eroziune torentiala mai ales în cursurile superioare ale lor şi prin inundabilitati în valea Siretului (din cauza aportului suplimentar de apa adus de ei).
Paraiele Gherghina, Vladnicut şi Sireţel, sunt de varsta relativ tanara.
Apele subterane sunt legate direct de structura geologică, fiind cantonate în baza depozitelor aluvionare de lunca şi terase, în formatiunile permeabile nisipoase ale Sarmatianului, în deluviile de pe versanţi.
Cele mai importante panze acvifere din cadrul teritoriului sunt date de intercalaţiile nisipoase de deasupra şi de sub complexul de gresii şi calcare sub forma de panze suprapuse cu debite variate, bogate şi cu un grad ridicat de potabilitate. Acolo unde eroziunea a interceptat aceste panze, apa iese la iveala sub forma de izvoare, care se recomandă a fi captate şi drenate.
Mentionam ca panzele acvifere cantonate la baza teraselor Siretului, au debite bogate, din ele alimentandu-se localitatile situate pe terase (Hîrtoape, Gura Bidiliţei). Adâncimea acestor ape în vetrele de sat variaza între 6-12 m.
Dupa observatiile facute în fantani şi profile de sol, adâncimea apei freatice se prezinta pe cea mai mare parte a teritoriului, apele freatice se afla la adancimi de peste 5-10 m, exceptie facând treimea inferioara a versanţilor, unde apa freatica se afla la adancimi mai mici de 5 m, iar în zonele cu alunecări apare la iveala sub forma de izvoare..

CLIMA

Temperatura aerului
Temperatura medie anuala este de 8,6 0C. .
Temperatura medie a lunii celei mai reci (ianuarie) este de -4,1 0C, iar a lunii celei mai calde (iulie) este de 20,1 0C.
Urmarind variatia decadala, se observa ca temperatura scade sub 0 0C în prima decada a lunii ianuarie când ajunge la o medie de -4 0C, iar din a doua decada a lunii februarie, incepe sa creasca, trecând din nou prin 0,2 0C la inceputul lunii martie. Cresterea continua mai repede în lunile de primavara, grabind perioada de vegetatie a tuturor plantelor şi atinge un maxim în ultima decada a lunii iulie (20,5 0C), când incepe din nou sa scada insa mai lent decat cresterea de primavara incat toamna este suficienta caldura pentru ca plantele sa ajunga la maturitate.
Temperaturi minime absolute a caror valoare scade sub 0 0C se inregistreaza din a doua decada a lunii septembrie (-3,5 0C) cel mai timpuriu şi se poate prelungi până în ultima decada a lunii mai (21.V.1952) cel mai tarziu.
Temepratura minima absoluta este de -30,2 0C, inregistrata în luna februarie 1911.
Temperaturile maxime absolute de peste 30 0C apar incepand din luna aprilie şi până în octombrie.
Suma anuala a temperaturilor de peste 0 0C este în jur de 3200 0C, iar cea a temperaturilor cu 10 0C în jur de 2400 – 2800 0C. Durata medie a intervalului fără inghet este de 184 zile, iar a zilelor de iarna 43. Numarul zilelor de inghet este în medie de 122 / an.
Suma gradelor de temperatura pentru perioada 1 martie – 31 octombrie, este în jur de 3100 – 3300 0C (3000 0C pentru versanţii puternic inclinati cu expozitie nordică).
Brumele cele mai timpurii apar pe văile din cadrul teritoriului Siret, Gherghina, Vladnic şi anume, din a doua decada a lunii septembrie, iar primavara se prelungesc uneori până în ultima decada a lunii mai.
Dupa statia Botosani (1962), numarul mediu al zilelor cu bruma este de 18,3 anual.
Precipitatiile
Suma medie a precipitatiilor anuale este de 569 mm. Regimul pluviometric arata ploi mai putine în anotimpul rece cu un minim în luna februarie, iar din luna aprilie incepe cresterea cantitatii de precipitatii, astfel ajungand la un maxim în luna iunie, dupa care incepe o scadere până în iarna.
Numarul zilelor cu cantitati de precipitatii ce depaşesc 1 mm, este de 80,8.
Ploile de vara au un caracter torential şi contribuie la accentuarea eroziunilor de suprafaţă şi de adâncime.
In cursul perioadei de vegetatie cad în medie de 450,5 mm precipitatii..
Grindinile se produc mai rar şi au caracter local.
Secetele apar obisnuit la sfarsitul lunii iulie şi inceputul lunii august şi se prelungesc până în septembrie.
Perioade de secete apar foarte rar şi în lunile mai-iunie.
Evapotranspiratia reala este de 545 mm, iar cea potentiala de 650 mm. Fata de evpotranspiratia potentiala se inregistreaza un excedent de 24 mm în lunile februarie şi martie şi un deficit de 100 mm în lunile iulie, august şi septembrie.
Data medie a primei ninsori este 13 noiembrie, iar a ultimei ninsori de 28 martie. Durata medie în zile este 135..
Vanturile
Sunt determinate de sistemele barice, circulatia atmosferica şi factorii fizico-geografici.
Dupa datele statiunii Botosani, rezulta ca 28,2 % din timp este calm. Restul timpului bat vanturi mai frecvente din NV-SE.
Frecventa cea mai mica, o au vanturile de est şi de vest.
Vanturile arata directiile dominante de deplasare a maselor de aer. Astfel, vanturile de la nord care bat iarna, aduc mase de aer polar cu ger şi zapada.
Vara bat vanturile de nord-vest şi vest, care aduc mase de aer atlantic – principala cauza a ploilor din lunile mai – iunie.
Topoclimate
Varietatea reliefului ca altitudine, roca, panta, orientare, dau impreuna diferente ale valorilor elementelor meteorologice de temeperatura, umiditate şi ca urmare, se pot separa în cadrul teritoriului mai multe topoclimate dupa cum urmeaza:
Topoclimatull versanţilor cu expozitie estică şi nordică
Fac parte din categoria versanţilor putin insoriti. în timpul anului, temperatura este mai scazuta. Aceasta ca urmare a insolatiei mai reduse, a expunerii spre vanturile mai reci, a persistentei zapezilor la topirile de primavara, dar şi umiditatea este mai ridicata.
Topoclimatul versanţilor cu expozitie vestică
Se caracterizeaza printr-un plus de caldura în cea mai mare parte a zilei. Datorită acestui fapt, temperatura este mai ridicata, grosimea stratului de zapada mai redus, umiditatea mai scazuta, ca urmare a insolatiei mai puternice şi evapotranspiratiei mai intense. Sunt mai putin expusi vanturilor reci şi deci sunt mai calzi şi mai favorabili unor culturi agricole.
Topoclimatul platourilor
Se caracterizeaza prin umiditate relativ mai scazuta, vanturi cu intensitate mai mare şi variatii de temperatura de la zi la noapte ceva mai mari, iar brumele şi ingheturile se produc mai tarziu.
Topoclimatul de vale
Este caracteristic văilor principale din intervalul teritoriului ca: Valea Siretului (la vest), Valea Gherghinei şi Valea Vladnicut.
Se caracterizeaza prin faptul ca sunt sub influenta curentilor de aer reci ce patrund de pe valea Siretului şi a vanturilor cu frecventa şi viteza mai mare. Temperatura aerului are valori mai mici decat în regiunile vecine, iar inversiunile termice produc ceturi şi brume (timpurii de toamna şi tarzii de primavara).

VEGETATIA şi FAUNA

Din punct de vedere geobotanic, teritoriul cartat apartine la doua zone:
Zona de silvostepa care cuprinde terasele de pe partea stanga a Siretului (satele Hîrtoape, Gura Bidiliţei), ce sunt situate în partea sudica a teritoriului.
Zona de padure care este dominanta şi cuprinde restul teritoriului, incepand din nord (forme de relief mai inalte) până în sudul teritoriului.
Vegetatia lemnoasa este reprezentata prin numeroase masive de paduri care incep din partea de nord-vest a teritoriului cuprinzand partea sud-estică a teritoriului..
Aceasta vegetatie lemnoasa formeaza mai multe subetaje, dupa cum urmeaza:
Subetajul fagului
Apare pe formele de relief mai inalte, în care fagul (Fagus silvatica) se asociaza cu gorunul (Quercus petrea), carpenul (Carpinus betulus), teiul (Tilia cordata), artarul (Acer platanoides), frasinul (Fraxinus excelsior). Dintre arbusti intalnim: darmozul (Viburnum lantana), cornul (Cornus mas), socul (Sambucus nigra), etc.
Pajistile sunt dominate de: iarba campului (Agrostis tenuis), paius (Festuca pratensis), timoftica (Phleum pratense), golomat (Dactylis glomerata), etc
Subetajul de gorun-stejar
Ocupă majoritatea padurilor existente unde domina stejarul (Quercus robur).
El formeaza arborete asociate cu carpenul (Carpenus betulus), teiul (Tilia cordata), gorunul (Quercus petrea), frasinul (Frasinus excelsior), artarul (Acer platanoides), teiul argintiu (Tilia tomentosa), etc.
Pajistile din teritoriul Vanatori sunt reprezentate din asociatii mezo-xerofite de paius (Festuca sulcata), firuta (Poa pratensis) şi raigrasul sau zizania (Lolium perene), iar pe terenurile degradate seintalnescasociatii de barboasa (Botriochloa ischaemum) cu paius (Festuca pseudovina), firuta cu bulb (Poa bulbosa), etc.
Pe versantul stang al Siretului, în zonele de alunecări, este o pajiste de silvostepa, cu paius (Festuca vallesiaca).
Aici, leguminoasele sunt reprezentate prin ghizdei (Lotus corniculatus), lucerna galbena (Medicago falcata), etc. în aceasta pajiste, Datorită pasunatului intens, se remarca numarul mare de buruieni, adaptate condiţiilor de uscaciune, care indica o degradare a pajistilor initiale.
Printre aceste buruieni, enumeram: Carduus nutans, jalesul de camp (Salvia nemorosa), scaiul dracului (Eryngium campestre), etc. Tot pe acest versant, mai intalnim petece de barboasa (Botriochloa ischaemum), cu valoare nutritiva scazuta. în şesul Siretului se intalnesc palcuri de padure de esenta moale, salcie, plop, etc.
Vegetatia intrazonala este intalnita în văile teritoriului (Siret, Gherghina, Vladnicut), fiind reprezentata prin pajisti de lunca şi constituite din asociatii de: pir (Agropyrum repens), pe locurile mai ridicate şi drenate; raigras sau zizanie (Lolium perene), la contactul cu versanţii; coada vulpii (Alopecurus pratensis), pe terenurile joase şi umede; iarba campului (Agrostis alba), pe locurile mai joase şi umede.
In afără de aceste graminee, se mai intalnesc numeroase specii de trifoi (Trifolium fragiferum, Trifolium repens, Trifolium hibridum), ghizdei (Lotus corniculatus), etc., cat şi alte specii mai putin importante, cum ar fi: patlagina (Plantago major), piciorul cocosului (Ranunculus repens), cicoarea (Cichorium intybus), etc.
Pajisti umede cu rogozuri şi diverse specii higrofile
Ocupă suprafeţe reduse şi anume, pe portiunile cele mai joase ale văilor existente, unde, Datorită apelor freatice sau inundatiilor, apa se mentine în exces. Din aceasta cauza, vegetatia acestor pajisti este alcătuita din plante higrofile ca: Carex sp. (rogozuri), Juncus sp. (rugini), Scirpus sp. (tipirig), Phragmites communis (stuf sau trestie), Typha latifolia (papura sau ietei), etc..
Fauna
Microfauna cuprinde totalitatea animalelor din sol care este formată din organisme mici,
nedepăşind 0,2 mm, ce nu pot fi deosebite în mod clar fără ajutorul microscopului, turbelariatele, rotiferele şi nematodele..
Mezofauna cuprinde totalitatea animalelor din sol cu lungimea corpului între 0,2 şi 4 mm
reprezentată în special prin unele artropode (acarieni, pseudoscorpioni), insecte mici (colembole) şi viermi anelizi (enchytreide).
Macrofauna cuprinde totalitatea animalelor din sol cu talia cuprinsă între 4 şi 80 mm
reprezentată în principal prin moluste, lumbricide şi vertebrate. Lumbricidele sunt râmele adevărate, ,reprezentate prin Lumbricus terestris specie întâlnită pe toate solurile, joacă un rol important în biodinamica solului care trec prin tubul lor digestiv până la 100 tone sol la hectar, mărunţind materia organică ce devine mai uşor de descompus de către microorganisme şi amestecată intim cu fracţiunea minerală formează aglomerate mici numite coprolite. Rozătoarele subpământene Talpa europea – cârtiţa, Spermophilus citelus popândăul, Microtus arvalis – şoarecele de câmp, sapă de asemenea galerii amestecând în acest fel solul, formaţiune ce poartă denumirea de crotovine. Prin activitatea pe care o desfăşoară, macrofauna favoizează circulaţia apei şi gazelor, măreşte porozitatea solului, contribuie la restructurarea solului, solul devenind mai fertil şi mai activ biologic.
Microflora – bacteriile sunt cele mai importante microorganisme pentru viaţa solului fiind
grupate în funcţie de specificul activităţii lor biochimice astfel: bacteriile amonificatoare cu rol fundamental în biodegradarea compuşilor organici cu azot (Bacillus subtilis, Proteus vulgaris, etc.); bacteriile nitrificatoare oxidează azotul amoniacal (Nitrobacter, Nitrosomonas); bacteriile denitrificatoare cu rol în
reducerea nitraţilor la nitriţi (Pseudomonas denitrificans) bacteriile fixatoare de azot din atmosferă prin simbioză radicolă pe rădăcinile anumitor specii de plante leguminoase (Rhizobium şi Beijerinckia) sau pe rădăcinile unor specii neleguminoase cum este cătina albă (Frankia); Bacteriile feromanganoase (Gallionella, Leptilotrix; Bacteriile sulfuroase (Thiobacillus).
Fungi sau ciupercile sunt mai puţin capabile de a dezvolta procese biochimice complexe prin comparaţie cu bacteriile, având rolul de a descompune resturile organice vegetale şi animale cu ajutorul enzimelor pe care le secretă. O anumită categorie de fungi poate da naştere la structuri simbiotice speciale numite microze, prin asociere şi convieţuire pe rădăcinile multor specii de plante.